Feeds:
Articole
Comentarii

Nevoie de ceva nou

In ultimul timp, simt nevoia unei schimbari. Mi se pare ca m-am lasat coplesita de problemele cu care ma confrunt si am uitat de mine, am uitat de ceea ce faceam inainte. Simt ca m-am schimbat prea mult intr-un an.

Vreau sa ies mai des cu prietenii, sa mai schimb idei, sa uit putin de ceea ce sunt acum. Vreau sa ma apuc sa invat chestii noi, sa incep sa imi imbunatatesc cunostintele vechi.

Asa ca dau startul la noutate. Astept propuneri :P.

Mica mea vacanta

Am parasit Bucurestiul pentru aproape 2 saptamani… Mi-am facut repede bagajul si am pornit spre meleagurile copilariei mele, la bunica mea. In prima faza ma gandeam ce o sa fac eu acolo pentru o perioada nedeterminata, insa atunci cand a venit momentul sa plec… nu prea mai voiam. Linistea de acolo te scoate total din ritmul alert al Bucurestiului…

Au fost zile in care am fost nevoita sa ma trezesc foarte dimineata, dar cand simteam racoarea si aerul fresh, nu imi mai displacea asa cum credeam eu ca se va intampla.

Recunosc ca mi-a lipsit Vali in toata perioada asta, dar am fost si foarte incantata cand a decis sa se opreasca pentru cateva ore in Buzau.

Mi-au lipsit si prietenii care au ramas aici, in Bucuresti, dar o sa ii revad si pe ei cat de curand.

Nu mai pot spune decat ca aseara, cand am revenit, mi-am dat seama ca un singur lucru nu mi-a lipsit absolut deloc: aglomeratia din Bucuresti. Insa, momentan, ma mai bucur de clipele libere care mi-au mai ramas si incerc sa ma incarc cu energie pentru perioada care va urma.

Noua etapa

Omul cat traieste invata si experimenteaza fel de fel de lucruri. Asa se intampla si cu mine acum, experimentez o noua etapa a vietii care are si suisuri si coborasuri. Nici nu imi pot da seama care atarna mai greu in balanta mintii si a sufletului.

Sunt dureri pe care am incercat sa le neg in trecutul apropiat si acum ies din ce in ce mai des la iveala, e o stare de neliniste care ma urmareste si careia nu stiu cum sa ii vin de hac momentan, dar am si o parte care ma bucura de multe ori, cu toate ca tot de atatea ori ma pune si pe ganduri. Incerc sa imi dau seama cum am dobandit un sentiment de temere si de reticenta la ceea ce e nou in viata mea. Cred ca m-am obisnuit prea mult cu o anumita stare de fapt si imi e greu sa accept cand ceva care nu se incadreaza in tiparele normale se intampla.

Dar stiu ca va veni si ziua cand imi voi regasi echilibrul si in care voi gasi raspunsul la intrebarile care ma framanta acum… E o experienta noua careia stiu ca o sa ii fac fata!

Se pare ca 2011 s-a gandit sa inceapa sa imi dea niste lectii de viata mai dure decat 2010. Mi-a luat una din persoanele foarte dragi mie, care m-a ajutat sa fiu ceea ce sunt astazi. O sa-mi lipseasca enorm, chiar daca nu o sa imi dau seama mereu.

Echilibrul meu mi-a fost zdruncinat in momentul ala. Si stiu ca vor fi momente in care imi voi dori enorm sa mai fie cineva care sa ma aduca asa ca el cu picioarele pe pamant.

Mi-e atat de dor… nici nu am cuvinte…

La inceput de an :)

Ma uit in urma la anul care tocmai a trecut. A fost un an plin din toate punctele de vedere.

De curand am gasit o lista de TO DO-uri pe care mi le propusesem la inceputul lui. Aveam vreo 6 puncte din care nu am reusit sa indeplinesc decat 2.

Mi-am dorit mult sa imi schimb jobul. Am reusit :). Chiar daca nu eram sigura de ceea ce se va intampla in viitor, daca voi avea bafta de a lucra acolo unde imi doream cel mai mult, mi-am luat inima in dinti dupa aproape doi ani si am demisionat. Nu am avut regrete decat din cauza oamenilor pe care ii ajutasem si care aveau sa imi lipseasca, dar, din fericire, in 2 luni i-am reintalnit.

Am vrut sa ma las de fumat pe termen lung (asa numeam eu atunci, dar era clar ca imi doream sa ma las definitiv). E ceva ce de data asta nu am reusit, am incercat la inceputul anului – nu m-a tinut decat cateva zile, am incercat iar spre final, dar vointa nu a tinut cu mine de data asta. Inca mai incerc… sper sa si reusesc, sa imi inving asa-zisa “pofta” care de data asta e mai puternica decat mine.

Am vrut sa imi petrec mai mult timp cu prietenii – asta mi-a iesit din plin. Am avut parte de multe iesiri cu multi prieteni, petreceri, o participare la o nunta minunata a prietenilor mei dragi (G&C – varianta mea, C&C – varianta lor :P).

Doream sa ma duc mai des la teatru/oprera/in parc – asta nu prea a iesit asa cum voiam. Nu a lipsit cu totul din peisaj, dar nici nu si-a facut prezenta prea mult.

Permisul auto… da… ceva lasat din 2009 in asteptare. Damn, prima data cand cheltuiesc bani pe un “curs”, invat, finalizez totul, dar nu ma duc deloc in sala de examen. Dar data viitoare sigur ma tin de treaba!

Si… limbile straine… perfectionare… greu, domne, greu. Dar… poate in 2011, cine stie?!

 

Sigur o sa fie un an mai bun… 2010 m-a invatat multe! Asa ca 2011 ma asteapta sa finalizez unele treburi “ignorate” si sa ma invete alte lucruri noi!

La multi ani!

26

Da, da… Pe 19 august am implinit 26 de ani… Ce chestie! :)

M-am simtit extraordinar de bine in respectiva zi! Am primit o gramada de urari (inca mai primesc), unele de la persoane la care chiar nu ma asteptam! Ca in fiecare an, au existat si persoane care imi doream  sa imi dea un semn, ceva si nu au facut-o, dar nu conteaza. Important este ca m-am simtit eu bine! (acum vorbea egoista din mine, dar macar de ziua mea sa imi permit sa fiu :D).

A fost ziua in care am realizat cat de mult imi iubesc familia si prietenii. Sunt persoanele care m-au sustinut, au trecut prin diferite etape ale vietii mele, au fost alaturi si cand am intampinat greutati, dar si cand am petrecut. Poate ca nu le zic prea des cat de mult inseamna pentru mine si asta incepe sa ma puna pe ganduri. Cu toate ca sunt sigura ca cei mai multi stiu acest lucru, nu cred ca ar strica sa le si spun.

Si chiar daca am mai adaugat un anisor si incep sa ma indrept spre varsta la care se zice ca esti deja adult, imi place sa cred ca va ramane mereu viu si copilul din mine!

Dor de…

Pfiu, a trecut cam o luna de cand nu am mai scris pe aici… O perioada destul de grea, incarcata. O perioada in care mi-am dat seama ca mi-e dor de mine pe vremea cand eram eleva… in generala, liceu, de fata aia tupeista care eram candva, de cea fara griji, care se bucura din plin de fiecare zi, chiar daca parea cea mai adormita fiinta. As vrea sa ma bucur iar de vacante in care faceam ce ma taia capul, cand aveam timp sa lenevesc. Ma intreb oare de ce imi doream asa de mult atunci sa cresc?! Si de ce nu ascultam cand mi se spunea ca atunci cand o sa fiu “mare” o sa imi fie dor de perioada aia?! Am ajuns la vorbele parintilor, bunicilor… Of, ce dor imi e!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.